Letter to myself

Draga Sore de 15 ani,
Exact acum intri in perioada formarii tale. Te asteapta atatea aventuri, incat nu ne-ar ajunge timpul ca sa iti povestesc pe scurt. Insa, eu, tu de peste 11 ani, am cateva lucruri despre care vreau sa iti vorbesc. 
Vei simti, foarte curand, ca nu te integrezi. Iti vei dori sa nu mai ajungi acasa si sa te intrebi de ce tu nu razi la aceleasi glume ca si colegii tai sau de ce nu ai aceeasi lejeritate in a discuta subiecte tabu. Nu te ingrijora! As vrea sa te rog sa nu fi “cool”. Vei vedea ca peste cativa (putini) ani o sa te feliciti pentru alegerile facute. Iti spun toti ca trebuie sa experimentezi, ca esti in liceu, asa-i? Doar daca simti, fa-o. Altfel, ramai exact asa cum esti…nu te va arata nimeni cu degetul daca nu vei bifa toate nebuniile. 
Putin mai tarziu te vei simti usor complexata de felul in care arati, pentru ca, nu-i asa, este unul dintre cele mai importante subiecte de discutie in grup. Draga mea Sore, la 26 de ani te vei uita pe fotografiile din liceu si-ti vei spune “Doaaaaamne, ce bine aratam!”. Asa ca te rog sa porti fustele, rochiile si pantalonii scurti pentru ca nu ai motive sa te ingrijorezi, discutiile despre silueta se vor repeta si la 20 si la 23 si la 25 de ani. 
Atunci cand se va pune presiune pe tine sa dai la facultate, alege cu sufletul. Degeaba vei face o facultate in urma careia nu vei profesa, mai bine mergi unde te cheama inima si iti promit eu, vei avea o cariera minunata! 
Iti faci griji in legatura cu baietii? O sa suferi si din dragoste, oricat vei vrea sa te feresti, vei plange si tu cum vezi in filme. Dar la fel de bine crede-ma, vei iubi enorm. Si la un moment dat vei avea si o familie…:) 
Stiu ca te temi de barfa, de oameni rai si de prietenii false, insa orice ai face, sa nu uiti niciodata de unde ai plecat si cine ti-a fost alaturi cand nu aveai nimic (adica acum) pentru ca intr-o buna zi vei fi un adult si va fi tare placut sa iti numeri anii de prietenie cu cei dragi. Si inca ceva, sa nu uiti sa o suni pe Mamaie macar la fel de des, ea te-a crescut! 
In incheiere, ti-as spune ca nu e nimic rau in a fi diferit. Nu esti ciudata, esti diferita de restul lumii si la un moment dat vei vrea sa strigi asta in gura mare! 🙂
Cu drag,
Sore de 26 de ani

3 thoughts on “Letter to myself”

  1. Iti doresc tot ceea ce este mai frumos si mai bun pe lume Sa fiti sanatosi cu toti
    Sa va cresteti fetita in liniste,pace si armonie E o lume in care toti avem nevoie de ea 🙂
    Imi cer scuze pentru greselile-n scris sunt de la emotii 🙂 Te pup si te iubesc din tot sufletul!!

Leave a Reply to Mitac Emil Cecilian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *