Vara lui 2008, ora 7.30, curtea liceului Mihai Viteazul din Bucuresti. Durere de burta, de cap, caldura, sete continua, perchezitie la intrare deci dubla durere de cap.. O fata satena, cu parul mediu si o doamna cu parul cret si roscat, stau sub umbra unui copac. Fata bate din picior si isi verifica telefonul cu un tic nervos iar mama zambeste timid, privind agitatia din jur.

Asa s-ar fi vazut cadrul de inceput, de dinaintea primului meu examen de bac. As putea sa fiu o mironosita si sa spun ca a fost simplu si ca nici nu m-am strofocat prea mult. Adevarul e insa altul: m-am chinuit un an intreg sa inteleg matematica, mai mult decat atat, am incercat sa ma mut la uman si chiar in alt liceu, tot la profil uman :))) fara reusita. Am facut meditatii de vedeam profii mai des decat imi vedeam parintii. Mi-am facut zeci de scenarii cu viata mea in cazul in care nu luam bacul din cauza matematicii. Doamne fereste, am avut ani la rand cosmaruri cum ca ma trezesc, sunt in ajunul bacului si eu nu stiu nimic (da, tot la matematica ma refer).

Daaaar, ultima zi, ultima proba si libertatea de dupa? Priceless. Ne-am urcat in masina si am plecat direct la mare.

Ii inteleg pe toti cei care se plang in legatura cu examenul asta insa, lasand la o parte orice gluma sau exagerare, ne datoram noua sa invatam si sa depasim anumite praguri in viata iar bacul este unul dintre ele. 😎

Inainte sa inchei, v-am povestit vreodata cand tata m-a dus in boxa blocului si mi-a aratat 20 de teancuri de carti prafuite? Am intrebat, incurcata, ce-i cu ele. Mi-a raspuns vesel: “sunt pentru tine. Compendii de matematica”. πŸ™Š

LEAVE A COMMENT