Scrisoare catre viata

Draga viata, 

Vorbeam, nu demult, cu prietenii despre regretele oamenilor la sfarsit de viata, in urma unui documentar. Concluzia la care am ajuns este ca nimeni, la finalul calatoriei pe pamant, nu regreta ca nu a facut mai multi bani sau ca nu a muncit mai mult. Fiecare fiinta regreta ca nu si-a petrecut mai mult alaturi de persoanele iubite, ca nu a facut mai multe lucruri care ii faceau placere, ca nu a pus sufletul inaintea materialului.

In teorie, toti suntem de acord. Insa in practica, fiecare dintre noi se gandeste cum sa-si fructifice afacerea, cum sa se dezvolte pe plan profesional, cum sa-si cumpere mai multe lucruri, cum sa faca mai multe intr-un timp cat mai comprimat.

Stateam si ma gandeam ca eu imi petrec 90% din timp penduland intre concerte, studio, atelier si interviuri. Cand nu le fac pe acestea, sunt la banca si fac plati sau ma intalnesc cu oameni talentati ca sa gasim portite pentru a lucra impreuna. Si in restul de 10% imi petrec timpul cu oamenii sufletului meu. Atunci cand realizez asta imi spun, ca sa ma imbarbatez, ca daca nu acum, atunci cand? Anul acesta implinesc 26 de ani si cumva, am realizat mai multe decat imi propusesem si totusi, nu mi-am indeplinit inca toate visurile. Weekend-ul trecut am facut 2000 km prin tara si pentru ca am avut timp sa meditez, am ajuns la concluzia ca oricat de mult imi place profesia mea si oricat de norocoasa sunt pentru ca fac exact ceea ce imi place, cele mai importante momente pentru mine sunt cele alaturi de iubit, prieteni si familie.

262587_283737655095411_512421832_n

Ca oameni, vrem ce nu avem si atunci cand avem ce vrem, vrem altceva. Niciodata nu suntem pe deplin multumiti. Acum o saptamana am vorbit cu un coleg de breasla care mi-a zis ca dupa 30 de ani a realizat ca daca reuseste sa faca o anumita suma de bani anual, nu mai accepta niciun contract care i-ar putea aduce mai multi bani peste suma stabilita. Pentru ca stie clar ca din acei bani isi acopera si cheltuielile si vacantele si sucurile sau mancarea. Insa ii ramane timp berechet pentru a sta cu familia si pentru a calatori in lumea larga – aici e un alt subiect pe care il voi aborda curand ( Calatoriile – minunea lumii in care ne-am nascut ).

Consider ca la acest echilibru trebuie sa ajungem cu totii, insa nu la finalul vietii pentru ca nu putem da timpul inapoi.

Asadar, astazi imi pun o dorinta: sa raman cerebrala si sa stiu intotdeauna sa imi impart timpul in mod egal intre cariera si familie, sa nu las niciodata mirajul material sa ma cuprinda, sa imbratisez copacii mai des, sa imi pun dorinte privind stelele, sa miros teiul dupa ploaie si sa ma joc cu toti cateii de pe strada.

Cu recunostinta,

Sori.

One thought on “Scrisoare catre viata”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *