Tag Archives: parinti

Mai multi de eu in mine.

CSC_0375-1

 Aveam 17 ani si parintii mei s-au mutat la casa, in afara Bucurestiului. Eu eram in clasa a 11a, invatam dupa-amiaza si nu aveam cum sa ajung de la ei de acasa, la liceu. De aceea, am ramas singura in apartamentul din Bucuresti. Visul oricarui adolescent.

Ai mei au facut in asa fel incat sa fiu cuminte. Sincer, nu stiu secretul. Mi-as dori sa il stiu ca sa pot sa aplic aceeasi metoda si eu cu copiii mei, atunci cand va veni vremea. Dar nu am dat petreceri nebune fara acordul lor, nu am mintit ca sa stau mai mult in oras, nu am iesit din cuvantul lor, chiar daca, efectiv, nu aveau cum sa ma verifice. Cred ca a intervenit bunul simt si recunostinta pentru faptul ca au avut incredere in mine sa ma lase sa fiu independenta la o varsta asa de frageda.

Nu am petrecut niciodata prea mult, in club am iesit prima oara dupa ce am luat bac-ul ( nu pentru ca nu aveam voie, dar cumva, ciudat, nu am simtit niciodata nevoia ) si singura vara nebuna, in sensul ca am stat afara mai mult decat in casa, a fost vara dintre liceu si facultate.

Si totusi, desi poate nu am trecut prin toata nebunia adolescentei, cu fuga de acasa, cu lacrimi de crocodil pentru ca “mi se distruge viata ” – cum am mai auzit pe la prieteni, desi nu am regrete, cred ca am facut cam tot ce mi-am dorit si toate au fost impartasite cu parintii mei, cei mai mari sustinatori ai mei.

As vrea sa stiu cum au reusit, poate nici nu s-au straduit, ci pur si simplu a fost o chimie intre noi trei, insa astazi sunt omul care sunt gratie lor. Si daca ma prezint drept o tipa timida, este pentru ca intr-adevar sunt. Dar, prin timiditatea mea, imi place asa mult sa ma joc cu artista din mine si sa o las atunci cand e cazul, sa iasa la iveala si sa controleze ea pasii pe care ii fac.

Cred ca toti avem mai multi de -eu- in noi. Si mi se pare frumos sa ii iubim pe toti in egala masura pentru ca toti acesti -eu-, ne fac intregul care suntem.

DSC_0151-1 DSC_0180-1 DSC_0294-1 DSC_0361-1 DSC_0366-1

Iar oamenii din jurul nostru contribuie la intregul nostru.

Copiii si parintii

 

 

Am fost invatati sa fim diplomati si sa avem bun simt cu oamenii din jurul nostru. “Sa nu ridici vocea cu cei mai in varsta“, imi spunea mama. Si n-am ridicat, nu m-am rastit fata de profesorii mei, fata de parintii prietenilor mei, fata de prietenii ce aveau ani peste mine.

Am fost invatati sa avem mereu o clipa atunci cand cineva ne cere ajutorul sau daca vrea doar sa vorbeasca. “Poate trece printr-o perioada mai proasta, are nevoie doar de un prieten care sa il mai scoata din problemele lui“. Si am ascultat, am ajutat, am uitat de mine pentru ei.

 

Am fost sfatuiti sa nu uitam ca dar din dar se face rai. “Stiu ca esti ocupata, dar daruieste din timpul tau prietenilor tai, anii nu se mai intorc“. Si am daruit, am mers aproape oriunde m-au chemat, am incercat sa ma impart in toate partile, sa fiu alaturi si in momentele frumoase si in cele mai putin bune, sa raspund la telefon sau daca nu, sa sun inapoi.

 

Am fost invatati sa nu ne varsam nervii pe oamenii dragi, “Ce vina au ei, mama? Fiecare are problemele lui“. Si asa am facut, am tinut supararile in mine, nervii ascunsi, incercand sa imi rezolv problemele, nu sa ii incarc si pe altii cu ele.

 

Si totusi, suntem atat de diplomati si de buni, de saritori si ascultatori cu toti cei din jurul nostru, insa ne varsam nervii, nu avem niciodata timp, mereu se intampla ceva mai important tocmai cu parintii. De ce? Pentru ca ne-am obisnuit sa stim ca mereu ne vor ierta si ca parintii sunt mereu.

Mama, tata, sa stiti ca am realizat si eu ca timpul se scurge nu numai pentru prietenii mei dar si pentru voi. Imi cer scuze pentru copilul din mine care uita asta, uneori.
44dfe9aa09771f0eb8a1297d556a7913