Tag Archives: sarcina

Skin Care in ultimele 9 luni

Primul lucru pe care mi l-a spus doctorita mea, in ziua in care mi-a dat vestea minunata, a fost sa am grija ce creme folosesc, ce ingrediente contin, pentru ca totul ajunge la bebe. Cu informatia asta in cap, am luat la rand toate beauty kit-urile de acasa si am sortat la greu, in prezent avand un sertaras minuscul de creme insa foarte utile. 

Am primit multe mesaje in care m-ati intrebat cum m-am ingrijit in ultimele noua luni si pentru ca nu e rocket science, iata:

  • am renuntat la creme astringente, la masti de fata cu ingrediente surpriza si la creme de corp colorate. Am ales, in schimb, pentru ten, sa-mi fac cate o masca cu miere o data la doua saptamani pentru senzatia de piele de bebelus sau sa ma rasfat cu rondele de castravete pe ochi si pe chip, pentru a ma racori (mi-a fost foarte cald, mai mereu). 
  • Parul mi l-am vopsit pe tot parcursul sarcinii, insa fara amoniac si fara a-mi atinge scalpul, tocmai de aceea am apelat la tehnica ombre cu care m-am tot jucat in ultimele luni. Trebuie sa recunosc, mi-a facut o placere mai mare ca oricand sa ma coafez, sa ma machiez, sa fiu tot timpul aranjata. Cred ca Erin o sa fie cocheta tare, de la ea vin toate pornirile acestea… 🙂
  • Pentru ingrijirea corpului am folosit Bio Oil, pentru care am primit recomandare din prima clipa de la mama, de la prietenele mele care au fost insarcinate de curand, chiar si de la mama-soacra.  Evident, cu asa recomandari n-am stat pe ganduri, mi-am luat varianta de 60 ml. Pentru cele care nu stiu, pielea unei gravide este destul de deshidratata asa ca uleiul a venit la fix, a hidratat si a reparat textura pielii. Tin sa spun ca n-am facut vergeturi absolut deloc, pielea e catifelata si, pe langa aplicarile zilnice dimineata si seara, l-am folosit si de doua ori pe saptamana la masaj – am imbinat utilul cu placutul: drenaj limfatic si hidratare 🙂 Sunt una dintre norocoase, n-aveam vergeturi nici inainte si m-a panicat gandul ca le-as putea dobandi o data cu sarcina. Din ianuarie am marit doza, trecand la varianta de 125 ml, unu la mana pentru ca din luna a 7-a graviduta este mai predispusa la vergeturi, caci explodeaza burta (efectiv, s-a dublat) dar e si mai avantajos la bani, mai ales daca il folosesti asa des cum am facut-o eu. Asadar, il recomand din suflet,  tuturor fetelor celor care vor sa aiba o piele fina, cu bebe on the way sau nu.     Sincer, au fost noua luni minunate, m-am simtit iubita si rasfatata, am avut noroc de o calatorie fara peripetii  si sper ca bebelina sa confirme zicala “cum e in burtica e si in realitate”, pentru ca doresc tuturor o sarcina la fel de frumoasa precum a fost a mea. IMG_0782

Pro & Cons (dar pe bune)

Sunt o persoana pofticioasa, n-am dat niciodata iama in frigider la ora 2 dimineata ca sa mananc jumatate din el, insa imi place sa ma bucur de arta culinara, de ce sa nu recunosc.

Am observat si eu, ca noi toate, ca exista minuni ale naturii: femei insarcinate care arata la fel ca atunci cand nu aveau un marsupiu in loc de abdomen. Nu le stiu secretul, ma gandesc ca trebuie sa fie ceva genetic insa pentru ca ele sunt rare iar noi cele care chiar aratam a gravide, ceva mai intalnite, m-am gandit ca ar fi bine si intelept sa va povestesc cum se schimba corpul atunci cand esti (foarte) insarcinata. (si pe bune, fara minciunele de vedeta)

Parti negative

Am luat 12 kg pana in prezent ( nasc intr-o luna fix ) – ceea ce inseamna ca voi mai acumula un pic (sper ca nu prea mult) pentru ca buburuza mea creste. Nu mi-am refuzat nimic  aproape nimic, am mancat si sanatos si junk food, dar am evitat sa mananc noaptea. Niciodata nu m-am trezit ca sa mananc in miez de noapte indiferent cat de tare ma ardea refluxul gastric.

Mi s-au marit soldurile, da. Vizibil. Ca stiu eu sa ma imbrac, sa le mai maschez, e partea a doua. Am o singura pereche de blugi de “mama”, in rest am reusit sa incap in hainele din magazinele pe care le frecventam si inainte, cu cateva masuri in plus, evident. Cine spune ca o femeie gravida trebuie sa isi ia adio de la moda, se inseala amarnic. Ti-am pregatit mai jos cateva poze care demonstreaza contrariul.

photo: Nico Grigore / ouftit: H&M / colier: Bon Bijou

Pentru fetele care stiu ca seara burtica devine si mai mare ca in timpul zilei, am un truc:

18ed5219bcbbb769bb0a682715b4a35d

Am pus ceva carnita si pe brate/umeri dar nu cat sa fie deranjant. Cumva, in proportie cu corpul, ramanand totusi fina. Aici nu stiu sa va explic de ce. Poate pentru ca nu am baut sucuri toata sarcina, decat daca am poftit la 2 degete de  suc acidulat. In rest, apa, limonada, ceaiuri si fresh de portocale.

Am retentie (destul de mare) de apa la genunchi, dar fac masaj de doua ori pe saptamana inca de cand am ramas insarcinata tocmai pentru drenajul limfatic si pentru a tine sub control ( cat se poate ) silueta.

Celulita? Da, este. Nu multa dar Mona, cea cu care fac masaj, imi repeta ca scoate la suprafata orice urma de celulita ca dupa nastere sa nu trebuiasca sa muncim dublu, ci sa ne bucuram de slabit si tonifiere. O cred, ce sa fac! 🙂

Parti pozitive

Energia mea a fost la inaltime toata perioada asta, drept care am reusit sa filmez si un videoclip in luna ianuarie care se va lansa…. saptamana viitoare!!!! 😀

M-am simtit inspirata constant in muzica, design, blogging.. Implinirea isi spune cuvantul, cine spunea ca artistii sunt creativi doar in suferinta, nu a cunoscut fericirea 🙂

Paul meu e stralucitor si NU se ingrasa decat foaaaaaarte greu.  – cat mi-am dorit asa ceva…

Tenul este mai curat ca niciodata, excesul de sebum aproape ca nu mai exista 🙂

Bustul este…generos b-) (shhh….)

Eu dorm foarte ok, nu am apelat la celebra perna a gravidei, ba chiar dorm pe o parte si e cat se poate de relaxant.

Imi inchei singura sireturile ( inca! experimentul continua)

Rasfatul atinge cote maxime din partea iubitului, a prietenilor si a familiei, asadar… Enjoy!

IMG_0782

 

 

 

Baby Shower

A fost o data ca-n povesti, a fost ca niciodata, din rude mari imparatesti, o prea frumoasa fata.. Patru litere aurii au adunat doua zeci si sapte (27) de fete dornice sa marcheze un inceput de viata. Intr-un spatiu de poveste, cum ii spune si numele, PoemBoem, bebelusa Erin a avut prima dovada ca este iubita in numar mare.

Fiecare invitata a completat un cartonas cu urari, care vor fi pastrate si vor ajunge la Erin atunci cand ea le va putea intelege. “Ursitoarele” si-au facut treaba, i s-au urat cele mai frumoase vise. Totul, incepand de la culorile alese, la sfesnice, la flori, la muzica, la tablourile sugestiv asezate langa masa, a fost perfect. Emotiile nu pot fi descrise in cuvinte.

 

Cel mai emotionant moment al serii a fost cand mama a anuntat ca este momentul sa deschidem cadourile pentru Erin, dar ca a pregatit o surpriza: o sa inceapa cu o scrisoare. M-am abtinut cu greu sa nu plang, mama fiind extrem de priceputa in ale condeiului.. A descris-o asa cum abia astept sa o cunoastem, s-a aratat vizibil emotionata de acest nou pas din viata noastra: eu mama, ea bunica. Cand a trecut timpul?

Poate ca este o traditie imprumutata, insa datorita mamei si prietenelor mele am capatat o amintire pe care nu mi-o va lua nimeni. Valorile prieteniei sper sa fie printre primele pe care fetita mea le va invata, pentru ca este atat de important sa ai oamenii potriviti langa tine.. Am intrat pe ultima suta de metri 🙂 Sunt fericita!

DCG-20Am cele mai tari prietene <3 

Locatie: POEMBOEM

Decor: Maison Dadoo

Tort: Carti, dulciuri si flori

Am purtat o tinuta Hard Coeur

4 scuze pentru Erin

Hey Erin,

Iti scrie mama ta. Nu, n-a fost niciun casting pentru acest rol, te-ai pricopsit cu mine la fel cum esti pus in clasa I cu un coleg in banca. Doar ca pe mine nu ai cum sa ma schimbi 🙂 Visatoare cum sunt, imi place sa cred ca tu m-ai ales, insa haide sa continui scrisoarea in stilul pragmatic in care mi-am dorit sa fie scrisa. Studiile arata ca daca ai asteptari realiste, creste si satisfactia vietii (Da, ma documentez, citesc, se pare ca sunt genul ala de mama). Mai toata lumea mi-a prezentat partea frumoasa a sarcinii, apoi partea frumoasa a primelor luni impreuna dar sunt convinsa ca au “uitat” sa specifice si detaliile mai putin placute. Tocmai de aceea, pentru ca am dat cu nasul de cateva greutati deja, am zis sa incerc sa fiu si pragmatica – Sper sa-ti placa de mine si asa :). Stii ceva? Daca tot dam cartile pe fata, draga mea, iata defectele mele majore, sa stii macar ce te asteapta:

1. Nu sunt indemanatica

Am stat cu telefonul in mana 85% din timpul sarcinii, pe Pinterest, pe Etsy sau pe site-uri de fashion. Da, sunt pasionata de tot ce e frumos insa daca ti se va strica vreo jucarie sa nu plangi cu lacrimi de crocodil pentru ca mami NU ARE CE SA II FACA. Va trebui sa fugi la tati, el este omul bun la toate din familia noastra, eu pot sa iti cant si sa iti dansez ca sa iti mai treaca supararea. In schimb, promit ca de Halloween si pentru serbarile de la gradi, o sa ai cele mai haioase costumase – o sa le desenez cu migala si doamna Vali, croitoreasa noastra magica de la Hard Coeur, ti le va coase. E bine asa? Batem palma?

 

2. Nu sunt foarte rabdatoare

Stiu, trebuie sa invat sa fiu si probabil din ziua in care o sa ne cunoastem o sa descopar lucruri noi la mine insa, ca sa stai tu linistita, am sa te invat ceva: sinceritatea e cea mai buna dintre toate. Mama ta, cu mana pe inima iti spun, este mofturoasa (din cand in cand), sarcastica, ironica (alteori) dar si amuzanta daca doarme suficient. Sper sa dormim si sa mancam amandoua exact cat ne cere corpul ca sa fim prietene bune. Altfel, tot greul o sa cada pe tati. Si eu plang usor, la fel ca tine, asadar iti dai seama ce concert o sa fie la noi in casa? (dar trecem noi peste greutati, tu berbec, eu scorpion…cea mai buna echipa!)

 

3. Nu stiu sa-ti spun cu exactitate de ce este cerul albastru

Am inteles ca o sa ajungem la varsta in care “de ce?” vor fi cele doua cuvinte preferate de tine. Sper sa nu ai interes in dinozauri, fizica cuantica, chimie, biologie avansata, functii matematice sau eu mai stiu, pentru ca mama ta s-a specializat pe arta si in general, m-a atras latura umana. Insa stai linistita, daca iesi cu inclinatii de savant, avem in familie un matematician, pe bunicu’, care sunt convinsa ca abia asteapta sa simta si el ca rezoneaza cu cineva in familie pe latura aceasta.

 

4. O sa fac o tona de greseli (la inceput)

N-am mai fost in postura aceasta pana acum si sincer, sper ca in momentul in care o sa te vad, o sa am acces (brusc) la toate cunostintele materne necesare. Sper sa pot intelege ce ai nevoie chiar daca tu nu vei sti sa vorbesti, sper sa pot face diferenta intre un plans de foame si un plans de atentie, sper sa nu ridic vocea la tine ca mamele acelea pe care le privim toti cu sprancenele incruntate in supermarket. Imi doresc tare, tare mult sa nu ma bag in viata ta – atunci cand vei face greseli, sa te las sa inveti pe pielea ta, cum m-au lasat si pe mine parintii mei. Cel mai tare mi-as dori sa stiu de pe-acum reteta unei prietenii mama-fiica, doar ca sa ai incredere in mine sa imi spui dinainte de a face o prostie mare de tot, macar sa ne consultam. Sau, fie, dupa ce ai facut-o. Dar macar sa nu tii secret. Sincer, sper sa facem fata amandoua experientei ce ne asteapta, sa avem mult mai multe zile bune decat proaste si oricum ar fi, sa stii ca te iubesc tare mult, chiar si-atunci cand o sa gresesc.

Sunt convinsa ca acum, dupa ce mi-ai citit scrisoarea, esti super incantata sa pornim la drum! Ciudat sau nu, si eu sunt, insa lasa-ma sa-ti marturisesc ceva super-giga secret: Mi-e teama!

Dar o sa fim super tari amandoua, Erin, nonconformiste si haioase, powerpuff girls and all. Asa ca pune-ti centura, mai avem un pic si decolam!

Love,

Momzilla

FullSizeRender-3

 

Cool granny: Amintiri din 1989

Cand am anuntat-o ca va fi bunica, mama mi-a daruit un jurnal pastrat din 1990, primul meu an de viata. O agenda peste care a trecut timpul insa care salveaza primele mele 365 de zile (incepand cu 3 noiembrie 1989), notate cu varf de amanunt. E lesne de inteles ca am fost teribil de emotionata si nu mi-a venit sa cred ca pastrat cu atata atentie aceasta agenda, a carat-o dupa ea in toate casele in care s-a mutat timp de 26 de ani pentru ca acum, sa-si gaseasca locul pe noptiera mea, langa o noua agenda – Jurnalul lui Erin, in care voi incepe sa scriu in aprilie 2016 🙂

Am invitat-o pe mama (Cool Granny) sa ne povesteasca ce-si aduce aminte de cand era in papucii mei, in luna a7a, in 1989. Enjoy 🙂

Sore-si-mama-ei

Dimineata  ii multumesc lui Dumnezeu ca m-am trezit intr-o noua zi, la fel de sanatoasa si intoarsa cu cheita, la fel de dinamica , puternica si cu zambetul pe buze , gata sa mut muntii (daca as sta mai aproape de ei ), asa incat am impresia ca sunt intr-un perpetuum mobile. Sa fie bine, sa fie rau…? Am si eu o varsta doar (sau “pretentii de la tine, ca doar ai si tu o facultate”  vorba prietenei mele, Mela).
In fiecare zi ma gandesc la puiul meu iubit, Sorina. Nu mai locuim de ceva ani impreuna, ne auzim la telefon sau sms-uri, mailuri…ne intalnim, vizitam…Ea e soarele meu de cand s-a nascut, sau, mai bine spus, de cand m-a ales sa-i fiu mama. De fapt , dinainte sa se nasca am avut o comunicare aparte, sau asa am simtit eu.
Eu in luna a saptea de sarcina am fost o “temerara”, am calatorit in fosta URSS, la Kiev, Moscova, Leningrad, cu trenul, avionul, vaporul intr-o excursie organizata care a durat 2 saptamani. Ceilalti participanti la aceasta excursie au fost un pic speriati de perspectiva calatoriei alaturi de o gravida in luna a 7 a, dar nu stiau cine e ea! Speedy Gonzales! Viitoarea mama a lui Sore, bucuroasa de fericirea ca mergea, deja alaturi de tine, chiar daca tu inca erai “marsupiala” 🙂 Sincer acum, sarcina, daca esti sanatoasa din punct de vedere  medical, este o bucurie. 
Aveam o energie debordanta si ajunsesem, la un moment dat, sa fiu conducatorul grupului la vizitari de monumente. Unde mai pui ca vroiam sa ma mandresc cu toate creatiile vestimentare proprii, gen “Fondul Plastic” pe care mi le compuneam si realizam peste noapte din materiale cumparate de la o fabrica comunista de tesaturi bumbac, iar accesorii pfff…de peste tot. Gravidutele nu prea erau avantajate vestimentar in acea perioada (1989) si simteam nevoia sa experimentez pe mine modele de bluze bie, colanti, tricouri largi, luate de la Raionul de barbati… le aplicam diverse colaje de piele, textile, margele…Sunt nostalgica deja. Pacat ca nu au ramas prea multe poze din acea perioada! Dar o sa caut, promit! 
Da…. era anul 1989! Un an ce a devenit definitoriu in viata noastra, nascuti si nenascuti. Aveam 29 de ani…Tanara, ar putea spune unii, deja batrana, ar putea spune altii… Depinde de unde privesti. Anul 1989, luna iulie spre august, 6 luni spre 7 iar eu eram ca argintul viu. Iti imprimai ritmul si eu eram in tandem.
Viata in acel an era plin de frustrari de toate felurile, intelectuale, individuale, spirituale, materiale..off..muulte…dar tu m-ai ajutat sa trec cu seninatate peste toate aceste neajunsuri. Erai in sufletul meu, in respiratia mea, in corpul meu. Respirai, cresteai, deveneai…si-mi dadeai o  fericire cum nu mai cunoscusem pana atunci. (dar si arsuri , ca-ti crestea parul !? – te-ai nascut cheala, ti-am mai spus? 🙂 )
…priveam  cu emotie lunile urmatoare…
Sa-ti mai povestesc ?…
Mai caut in sufletul cu amintiri si revin…
TE IUBESC ! Mama. 
Draga Mama si draga cititoare, luna aceasta, in cea de-a saptea luna de sarcina, te salut de pe coperta revistei Unica si… fara indoiala, este poza mea preferata din toate timpurile.
12540613_476171225899300_119850652198148900_n

Mituri despre gravide

Din prima zi in care am anuntat ca sunt insarcinata, am inceput sa primesc tot soiul de sfaturi care mi-au mirosit a mituri. Tocmai de aceea, m-am gandit ca ar fi intelept sa le demontez un pic, pe baza propriei experiente (am asteptat sa ajung in 7 luni ca sa ma pot pronunta -hahaha) si sa va amuzati si voi un pic:

1.Fara cafea

Pentru ca imi place sa beau la inceput de zi o cafea cu lapte, m-am lovit de sprancenele incruntate si de grimasele oamenilor din jur. “Cum adica? Cafea? Gravida?”. N-a zis nimeni ca ma hidratez cu cafea, dar o cana pe zi nu face rau nimanui, e medical dovedit.

2. Chipul tau e diferit, sigur ai fata.

E cel mai gresit lucru pe care il poti spune unei fete insarcinate, care isi face oricum grija ca se va ingrasa si ca ii va fi greu dupa nastere sa slabeasca. Eu am fetita in burtica si nu mi s-a modificat chipul aproape deloc.

3. Daca ti-e rau in primele 4 luni, 100% este fetita. 

Fals, fals, fals. Greturile nu determina sexul copilului. (eu nu am avut deloc, niciun pic, nici macar o data – yeeeee!)

4.Untul de cacao te scapa de vergeturi

Miroase tare bine si te bucura numai ideea ca vei fi toata o ciocolatica insa adevarul e ca iti face pielea mai sensibila, nicidecum nu o protejeaza de vergeturi. 🙁 Cauti o solutie? Incearca creme/uleiuri cu vitamina E. 

5. Mananci pentru doi

Am auzit-o din prima zi in care am fluturat ecografia prietenilor mei: ” Gataaaa, de azi ai voie sa papi ce vrei tu, mananci pentru doi. Iti fac un sandwich cu cascaval topit? Haaai, stiu ca vrei”. Teoretic, ai nevoie doar de 300 de calorii in plus pe zi. Teoretic. Acum, avem apetit, e clara treaba, dar si putina constiinta – bebe se poate naste cu probleme de obezitate daca nu e si mamica atenta.

6. Nu te mai poti incheia la sireturi 

Eu inca pot. Hihihi

7. Daca mananci iute, te paste avortul spontan

Daca ar fi adevarat, in atatea tari de pe glob, femeile insarcinate nu ar avea ce sa manance. Eu am mancat in primul trimestru extrem de iute, pentru ca asa pofteam.

8. Reflux gastric = bebe paros

Asa umbla vorba in popor, dar mama si multe prietene s-au lovit de problema refluxului iar copilasii s-au nascut aproape fara par. Eu eram cheala! ha-ha. Raspunsul medical ar fi cum ca organele sunt destul de inghesuite si acidul urca pe esofag, neavand unde sa se duca.

9. Toate femeile ar trebui sa aiba burta la fel de mare

Fals. Lichidul amiotic este diferit la fiecare femeie, de aceea unele explodeaza mai tarziu sau deloc, iar altele sunt cu burtica vizibila inca de la inceput.

Tu ce alte mituri ai mai auzit? Lasa-mi in comentarii sa ne amuzam impreuna! ADIS7865