Category Archives: The way I see it

N-ai sa crezi, ce nebuna!

Astazi am sa fiu foarte sincera si am sa dau niste secrete afara din casa. Am sa incep prin a spune ca nu stiu sa gatesc. In sensul ca singurele feluri de mancare pe care stiu, realmente, sa le fac sunt pastele (imi ies de te lingi pe degete, cu toata modestia :)) ), cartofi la cuptor (o fi si greu, cureti cartoful si il bagi la cuptor hahaha), mamaliga cu branza si smantana, clatite (dar, saracele, arata de parca le-a calcat un cauciuc incins – dar sunt ok la gust), snitel si orice e pané 😂. Despre salate nu are sens sa mentionez caci ele se fac singure.

Luand aceste lucruri si rumegandu-le, va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va ganditi ce mananca Erin atunci cand sarcina asta imi cade mie in brate. Am trecut demult de etapa piureurilor, asadar meniul ei arata asa cum ar trebui sa fie un meniu sanatos pentru fiecare dintre noi. Cand intru eu pe felie, ii dau exact ceea ce stiu sa fac – cititi mai sus :))) fara prajeli, evident.

M-am gandit sa impartasesc asta cu voi pentru ca poate sunt mame care ma urmaresc si am ajuns la concluzia ca se creaza o falsa impresie in jurul mamelor tinere, cum ca ele sunt si trebuie musai sa fie perfecte, mame, femei de cariera, iubite pasionale si gospodine extraordinare. Iubitul meu face misto de mine ca nu stiu sa tin bine matura in mana atunci cand ma trezesc maturand, glumeste ca am descoperit butonul de la masina de spalat rufe abia acum 2 ani (eu stiam unde se afla, dar n-am vrut ca el sa stie ca stiu :))) ) si ca un scaun din sufragerie pare a fi dulapul meu.

Si cu toate aceste defecte “majore”, se pare ca ma iubeste iar eu, sincera sa fiu, nu am nicio o remuscare cum ca nu ma apropii de perfectiune. Si sper ca si tu, cea care citesti acum, esti in asentimentul meu.

Sometimes, messy is sexy.

Hai ca ma duc sa strang hainele de pe scaun, macar atat.

Pup! ❤️

CE MI-AS DORI SA STIU SA FAC?

Ma surprind si pe mine, cateodata, cand visez cu ochii deschisi si casc, efectiv, gura pe pereti. Uneori, uit de unde am plecat, de la ce gand, pentru ca mi se impletesc unele peste altele in minte si sfarsesc in a pierde, practic, timp, visand la ceva ce nu imi aduc aminte :)). Nu stiu daca face sens pentru voi ce zic, insa astazi am reusit sa imi adun gandurile si intr-un final (aleluia) am scris o lista foarte importanta:

CE MI-AS DORI SA STIU SA FAC?

 

1. Mancare!!!!

Foarte important. Viata ar fi fost mult mai frumoasa si mai armonioasa daca din manutele mele de gospodina ieseau si alte preparate in afara de cartofi prajiti sau la cuptor, mamaliga cu branza, paste sau clatite. Atat pot, atat ma pricep. 🙁

2. Sa ma pricep la masini

Da, intr-adevar, viata mea s-ar fi schimbat, in sensul ca, sa zicem, la deschiderea unui dosar de constantare auto, as fi avut sclipirea de geniu sa imi rezolv si alte mici zgarieturi acumulate din neatentie insa in momentul in care aud “bara, aripa, senzor de miscare, serie de sasiu” ma pierd un pic si vreau sa se termine mai repede. Sunt si blonda, stiu. Poate mai bine mi-as fi dorit sa fiu (doar) putin mai smechera, ca m-ar ajuta in mai multe situatii. hahahah

3. Sa pot sa fiu falsa

Nu, serios, si eu rad cand spun asta, insa realmente viata ar fi fost mai usoara daca as fi putut sa zambesc fals si sa pup multa lume in fund :)))).

4. Sa fluier

Mi se pare super talent. Maxim, dar maaaaxim, pot sa imit o pasare. :))))

5. Sa injur

Pe cuvant daca nu sunt unii in trafic care si-o merita in cel mai adevarat sens posibil. As vrea din suflet sa pot sa fiu cursiva si coerenta si sa scot si altceva in afara de “Baga-mi-as” sau “Pisicii tai cu tot” sau “du-te-n….sa te duci” – realmente cu punctele de suspensie, nu am omis sa scriu ceva. Nu sunt vreo Filofteea, dar pe bune ca la volan nu ma descurc cu injuratul. In afara lui, imi iese cateodata.

6. Sa nu cheltui bani

Pai n-ar fi frumos? 🙂

7. Sa ma mobilizez sa postez mai des pe vlog

Subscribe, sa fiti la curent. Pana atunci, cel mai recent episod:

 

Ultima lacrima

Acesta nu este un articol despre ‘de ce e bine sa plangi’. Hai sa recunoastem, putin ne intereseaza ce efect benefic au lacrimile pentru organismul nostru. Cand te apuca plansul, ca e din dragoste sau ca e de nervi din cauza jobului, numai la beneficii nu te gandesti. Pur si simplu, plangi. 
Miercuri lansez melodia “ultima lacrima” si in momentul in care am scris piesa asta cu Smiley, m-am gandit numai la momentele in care am plans din dragoste si am realizat ca au fost situatii in care am stiut cand lacrima respectiva este chiar ultima pentru situatia data. Pur si simplu, parca ceva in mine stia, in momentul in care plangeam, ca e ultima data cand voi mai plange din acea cauza. Un fel de click interior, un fel de Xena Printesa Razboinica interioara. 
Am plans si in facultate, cum v-am spus intr-un post anterior, de nervi si frustrare, lucru care mi-a facut bine ca m-am ambitionat apoi sa lupt pentru dreptatea mea in orice situatie. 
Mi-am dorit ca atunci cand asculti piesa “Ultima lacrima”, sa te simti puternic. Sa stii ca in tine e toata forta de care ai nevoie ca sa depasesti orice cumpana, sa ai curajul sa spui ‘nu’ sau ‘da’, sa ai curajul sa faci ce e mai bine pentru tine, sa ai curajul sa te iubesti asa cum meriti. Am trait-o pe pielea mea, am fost inconjurata de oameni care au simtit ce am simtit si eu si stiu ca nimic nu e mai trist pentru suflet decat sa nu te ocrotesti, tu pe tine. 
Nu stiu cand ai plans ultima data, dar am incredere ca vei gasi in tine resursele necesare sa nu mai versi lacrimi pentru oameni care nu merita, pentru situatii inutile si iti veti pastra lacrimile doar pentru momente de fericire care abia asteapta sa te imbratiseze ❤️
4 octombrie, “Ultima lacrima”, impreuna! ❤️

Cum a fost prima vacanta cu Erin

Am simtit nevoia sa va impartasesc prima noastra vacanta cu Erin pentru ca m-am intors acasa extrem de mandra de ea si de mine. De ce? Va spun acum:

In primul rand, nu m-am asteptat la absolut nimic, neavand termen de comparatie, dar ceva mi-a spus ca notiunea de vacanta, asa cum o stiam eu, se aplica doar in calatoriile fara bebe (momentan). Asadar, am plecat spre aeroport cu Erin in brate si un ghiozdan in spate. Mircea urma sa ne ridice din Salonic, cu masina – pentru ca am luat aproape toata casa cu noi in portbagaj. Recunosc, daca Nana, prietena mea, nu era alaturi de mine in aeroport, probabil ca as fi clacat un pic.. Erin m-a luat prin surprindere, in sensul ca era usor somnoroasa si agitatia din aeroport au adus-o in punctul de a face scandal, oriunde, la orice pas. Eu incercam sa imi pastrez calmul, vorba aceea – copilul simte. Evident ca imi sarea inima din piept cu viteza, deja ma gandeam ca a fost o idee proasta, puteam sa avem vacanta si la noi in balcon. Nana mi-a repetat ca pot sa gestionez situatia si cumva, ca prin minune, inainte de a ne imbarca, s-au potolit apele. Acum sunt convinsa ca reactia ei  fost in concordanta cu emotiile mele.. Surpriza cea mai mare a fost ca mi-a adormit in brate inainte de decolare si s-a trezit la aterizare, exact la tanc pentru o portie de iubire cu taticul.

Saptamana noastra de vacanta in Grecia a fost cum nu se putea mai frumoasa. E adevarat, ma trezeam la 6 dimineata si seara la 8 imi picau ochii de somn, mai-mai sa adorm langa ea sau inaintea ei :)), dar cu putina determinare si cu prietenii nostri care ma chemau pe terasa din fata casei la un pahar de vin, am rezistat victorios, in fiecare seara pana la 11-12. Ba mai mult de atat, doua seri din vacanta am reusit sa o adorm pe Erin in carut la o terasa, adica pentru mine asta este deja o aroganta maxima, nu stiu cum sa va spun. Probabil ca mamele stiu la ce ma refer, iar cei fara copii care citesc aceste randuri probabil isi imagineaza ca imi place sa hiperbolizez situatia. Dar nu. Imi vor ramane pentru totdeauna in amintire plimbarile noastre pe nisip, castelele construite si zgomotele de mirare ale lui Erin de fiecare data cand ridicam galetusa din nisip, rasul zglobiu cand se balacea, cum a invatat ea sa spuna “nani” si mie mi-au dat lacrimile…

Nota 10 pentru ideea de a ne aduna mai multi parinti cu copii in aceasta vacanta, au fost atatea momente cand copiii se jucau impreuna si noi prindeam ragaz in care puteam sa constientizam peisajul inconjurator, caci altfel toti eram cu capul mai mult orientat catre nisip :)).

Marele castig al acestei deplasari a fost faptul ca domnisoara E. a inceput sa vorbeasca, sa cante coerent, sa alerge fara sa cada, s-a balacit mai mult decat toti la un loc si a invatat sa faca forme in nisip. Dar cea mai si cea mai tare chestie a vacantei este fara doar si poate legatura dintre noi trei care, pur si simplu, a crescut la cote maxime.

Pe aceasta cale, as vrea sa le multumesc prietenilor care m-au convins sa am curaj si sa merg intr-o vacanta care a implicat zbor cu avionul, pentru ca desi eram tematoare si emotionata, mi-am dat seama ca exista atata putere, forta si resurse de energie in mine cat nici nu stiam. Asadar, pentru toate mamele din lume, ne subestimam cateodata. We rock!

 



 

Sent from my iPhone

Cum m-au facut sa plang

Astazi vreau sa va povestesc niste intamplari din primul an de facultate care m-au marcat, in sensul ca ele au fost picatura din pahar care m-au ambitionat mai mult decat eram pentru a reusi tot ceea ce imi propun.
Aveam 19 ani, eram proaspat iesita din liceu si studenta anul I la Regie de film si tv. Eram cea mai mica din clasa, toti colegii fiind adulti care deja lucrau in domeniu dar doreau sa avanseze in post printr-o diploma de regizor sau pur si simplu sa isi schimbe meseria. Profesorul nostru de an, un mare regizor din epoca ceausista, m-a facut atat de des sa ma indoiesc de mine, incat uneori ma trezeam intrebandu-ma daca nu mai bine ma duceam eu la litere sau la drept. Orice proiect aduceam, mi se spunea in fata clasei ca “nu e bun, e un haos total in mintea ta, nu te pricepi”. O data, de doua ori, de trei ori… pana cand am izbucnit in plans. Cu sughituri si lacrimi siroaie. I-am spus, asa cum am reusit prin valul de emotii, ca ma simt nedreptatita, eu mereu vin cu filmele realizate inainte de sesiune si ajung sa fac 2-3 proiecte in loc de unul singur ca sa mi se spuna ca toate sunt gresite, nereusite sau ca ar trebui sa ma mut la alt profil. Ceva nu era ok. Am rugat conducerea ca la licenta sa imi ofere posibilitatea sa prezint lucrarea unor profesori care nu erau in anul nostru, (proful de an imi spusese ca nu imi da licenta) ca sa inteleg si eu o parere obiectiva si sa stiu daca 3 ani din viata mea i-am petrecut nefiind buna in ceea ce imi doream sa fac. La licenta am luat 10 si m-au invitat sa particip la un festival cu scurt metrajul meu. Just sayin’… L-am intrebat, la final, de ce s-a comportat asa cu mine si stiti ce mi-a spus? Ca sa te ambitionez.
Alta intamplare s-a petrecut la liftul facultatii, in anul I, cand un coleg (40 de ani, lucra in televiziune) s-a mirat total in momentul in care i-am spus ca visez sa fac videoclipuri si piesele pe care le voi scrie sa beneficieze de clipuri facute de mine. “Nu vreau sa iti daram corola de minuni a lumii (exact astea au fost cuvintele, va dati seama cat m-a frapat..) dar daca tu crezi ca vei reusi sa faci asta, esti pur si simplu naiva”. Trei luni mai tarziu lansam clipul Beautiful Lover, clip al carui regizor am fost (am avut si regizor secund care a supervizat tot in momentele in care eu eram in fata camerei), m-am implicat si in montaj, conceptul mi-a apartinut, stylingul la fel.. nu o fi fost el cel mai tare clip, dar atat am reusit la momentul respectiv din ce buget am obtinut, acelea erau vremurile (clipurile din perioada aceea erau toate slow motion cu gagici dansand in club) si de bine, de rau, clipul a rulat pe televiziunile de specialitate un an de zile iar piesa a fost un succes pe radio. Asta apropo de ambitie si de a crede in visele tale.

V-am povestit aceste doua momente din viata mea pentru ca imi amintesc si acum ce furtuna au declansat in mine. Nedreptatea oamenilor, felul in care pot rupe in bucati visele sunt lucruri pe care eu le dispretuiesc. Sunt de parere ca visele trebuiesc incurajate, indiferent daca tu ca individ nu crezi in ele, soarta si destinul surprind pe toata lumea, cum poate si colegii, profesorul meu au fost surprinsi de faptul ca am reusit ce mi-am propus.. e adevarat, in prezent nu fac videoclipuri dar toate clipurile pe care le filmez au amprenta mea, ma implic in concept si scenariu, vlogul este filmat si montat de mine.. pasiunile nu dispar dar e atat de important ca, in momentele cheie ale dezvoltarii lor, oamenii catre care te indrepti pentru inspiratie si sustinere, sa ti le ofere.

Asadar, daca va doriti ceva, credeti cu putere in voi! Nimic nu e imposibil ❤️

Prima mea lectie de parenting (serioasa) 

Iubesc viata de mama. Chiar si momentele acelea in care simt ca nu mai pot de oboseala, sau momentele in care Erin ma trage de par si ma doare, jur, le iubesc. Dar nu despre asta vreau sa vorbim. Ci despre rolul parintelui de entertainer. 

Sunt convinsa ca si celelalte mame care ma citesc, simt sau au simtit ca TREBUIE sa faci spectacol pentru piticul tau ca sa ii consumi energia. Sa dansezi, sa canti, sa te joci continuu, sa il ridici, sa il asezi, sa il gadili, sa, sa, sa. Si aproape niciodata sa nu ai timp sa faci ceva pentru tine sau pentru casa atunci cand esti doar tu cu bebelusul. Erin e un copil foaaaarte energic. Se plictiseste usor si adora compania. Pana zilele trecute, eram ferm convinsa ca nu exista alta solutie de a petrece 10 -12 ore pe zi impreuna decat daca ii fac “program” de distractie.  Pentru ca singura in tarc se supara, singura cu papusile nu se joaca si..cum sa las eu copilul sa umble singur de-a busilea prin casa in timp ce eu spal vasele? 

Ei bine, mi-am schimbat un pic gandirea. Am avut parte de un play-date cu o fetita de aceeasi varsta cu Erin, iar mamica ei, deja cu experienta a doi copii, mi-a “predat” niste lectii pe care vreau sa vi le impartasesc si eu, pentru ca am inceput sa le aplic si….functioneaza! 

1. Acum o las pe Erin sa exploreze casa, dupa ce m-am asigurat inainte ca e totul safe: nu exista colturi la inaltimea ei, ori obiecte mari de care sa traga iar pe parchet nu e asa rece. 

2. Ne jucam iar apoi o pun in tarc sa se joace si cu jucariile cat eu spal vasele, aranjez un pic sufrageria, ma machiez sau ma coafez. Ea, evident, ma vede in aceste ipostaze, deci stie ca sunt in camera cu ea si ca nu am parasit-o. Doar ca am un pic de treaba si ca e ok sa se joace si singura. La primele incercari s-a miorlait un pic, i-am explicat ce se intampla si a acceptat. Apoi, am auzit-o razand cu papusile. #iuhu

3. Acum vorbesc mult cu ea si ii explic fiecare lucru pe care il fac. Da, primele ore am avut prune in gura si nu reuseam sa fiu suficient de rapida sau sa anticipez supararea ei, ca sa i-o explic. Dar apoi am prins smecheria si uite asa turui: “mami acum spala vasele ramase de aseara, cand au venit la noi in vizita prietenii. Tu dormeai linistita si iti multumesc pentru ca ne permiti sa ne mai si distram. Ce jucarie ai tu in manuta? Ah! Pe Minnie? Ce frumooos! Ia arata-i mamei cum te joci cu Minnie si cum o iubesti”. Si lista continua..

Cert este ca am ajuns la concluzia (era exact in fata ochilor mei dar ii multumesc Nanei, vecina mea, pentru ca m-a facut sa vad asta) ca bebelusii sunt taaaare inteligenti si receptivi. Si ca e normal sa le explicam fiecare lucru pentru ca… de unde sa stie? Nici noi nu ne-am nascut invatati. Acum lucrez la variantele de a spune “nu” care sa nu il contina pe “nu”. 

Revin 🙂