Tag Archives: cariera

Care sa fie urmatorul single?

(Foto: Nico Grigore / port Seen Users)

Anul acesta am scris mai multa muzica decat am prevazut, poate ca sa aniversez 6 ani de cariera solo, haha. Probabil ca are legatura si cu ‘noua’ eu, pentru ca dupa ce am devenit mama mi s-au desfundat cumva niste sinapse si am inceput sa percep unele lucruri diferit. Cert este ca am adunat de la inceputul anului pana in prezent peste zece piese dintre care habar nu am cum sa aleg…oare care sa vada lumina zilei, pe cate dintre ele sa le ascultati si voi? (citeste pana jos, am pregatit un joc, hihihi)

Asa ca m-am gandit sa lansez mai multa muzica <3  Ma pregatesc sa va aduc piesa cu numarul 20 din cariera mea (WOOOOW), inca nu am ales-o dar oricare ar fi dintre cele care au ramas, va spun cu mana pe inima ca va fi minunata. Nu e vorba ca imi laud singura munca, dar piesele ce urmeaza sa ajunga la voi sunt, poate, cele mai bune scrise de mine pana acum. Mesajul este scris din suflet, liniile melodice sunt sincere si firesti iar productia muzicala marca Hahaha Production s-a mulat perfect pe inima si simturile mele in materie de muzica. Am simtit nevoia ca trebuie sa ma exprim altfel, sa ma descatusez si sa ma metamorfozez. Poate ca nu e normal sa scriu acum tot postul acesta, poate trebuia sa astept pana inainte de a lansa piesa cu o saptamana, dar eram deja de mult timp restanta pe blog si am vrut sa stiti ce m-a ‘retinut’.

Asadar… Am nevoie de ajutorul vostru. Let’s play a game: va dau trei titluri de melodii si in functie de feeling-ul vostru, astept comentarii cu alegerea voastra: care sa fie urmatorul single?

 

 

  1. Ultima Lacrima
  2. Am cam uitat sa iubim
  3. Ce faci, fata?

 

Sunt extrem de curioasa sa vad ce iese 🙂

 

 

Letter to myself

Draga Sore de 15 ani,
Exact acum intri in perioada formarii tale. Te asteapta atatea aventuri, incat nu ne-ar ajunge timpul ca sa iti povestesc pe scurt. Insa, eu, tu de peste 11 ani, am cateva lucruri despre care vreau sa iti vorbesc. 
Vei simti, foarte curand, ca nu te integrezi. Iti vei dori sa nu mai ajungi acasa si sa te intrebi de ce tu nu razi la aceleasi glume ca si colegii tai sau de ce nu ai aceeasi lejeritate in a discuta subiecte tabu. Nu te ingrijora! As vrea sa te rog sa nu fi “cool”. Vei vedea ca peste cativa (putini) ani o sa te feliciti pentru alegerile facute. Iti spun toti ca trebuie sa experimentezi, ca esti in liceu, asa-i? Doar daca simti, fa-o. Altfel, ramai exact asa cum esti…nu te va arata nimeni cu degetul daca nu vei bifa toate nebuniile. 
Putin mai tarziu te vei simti usor complexata de felul in care arati, pentru ca, nu-i asa, este unul dintre cele mai importante subiecte de discutie in grup. Draga mea Sore, la 26 de ani te vei uita pe fotografiile din liceu si-ti vei spune “Doaaaaamne, ce bine aratam!”. Asa ca te rog sa porti fustele, rochiile si pantalonii scurti pentru ca nu ai motive sa te ingrijorezi, discutiile despre silueta se vor repeta si la 20 si la 23 si la 25 de ani. 
Atunci cand se va pune presiune pe tine sa dai la facultate, alege cu sufletul. Degeaba vei face o facultate in urma careia nu vei profesa, mai bine mergi unde te cheama inima si iti promit eu, vei avea o cariera minunata! 
Iti faci griji in legatura cu baietii? O sa suferi si din dragoste, oricat vei vrea sa te feresti, vei plange si tu cum vezi in filme. Dar la fel de bine crede-ma, vei iubi enorm. Si la un moment dat vei avea si o familie…:) 
Stiu ca te temi de barfa, de oameni rai si de prietenii false, insa orice ai face, sa nu uiti niciodata de unde ai plecat si cine ti-a fost alaturi cand nu aveai nimic (adica acum) pentru ca intr-o buna zi vei fi un adult si va fi tare placut sa iti numeri anii de prietenie cu cei dragi. Si inca ceva, sa nu uiti sa o suni pe Mamaie macar la fel de des, ea te-a crescut! 
In incheiere, ti-as spune ca nu e nimic rau in a fi diferit. Nu esti ciudata, esti diferita de restul lumii si la un moment dat vei vrea sa strigi asta in gura mare! 🙂
Cu drag,
Sore de 26 de ani

Pro & Cons (dar pe bune)

Sunt o persoana pofticioasa, n-am dat niciodata iama in frigider la ora 2 dimineata ca sa mananc jumatate din el, insa imi place sa ma bucur de arta culinara, de ce sa nu recunosc.

Am observat si eu, ca noi toate, ca exista minuni ale naturii: femei insarcinate care arata la fel ca atunci cand nu aveau un marsupiu in loc de abdomen. Nu le stiu secretul, ma gandesc ca trebuie sa fie ceva genetic insa pentru ca ele sunt rare iar noi cele care chiar aratam a gravide, ceva mai intalnite, m-am gandit ca ar fi bine si intelept sa va povestesc cum se schimba corpul atunci cand esti (foarte) insarcinata. (si pe bune, fara minciunele de vedeta)

Parti negative

Am luat 12 kg pana in prezent ( nasc intr-o luna fix ) – ceea ce inseamna ca voi mai acumula un pic (sper ca nu prea mult) pentru ca buburuza mea creste. Nu mi-am refuzat nimic  aproape nimic, am mancat si sanatos si junk food, dar am evitat sa mananc noaptea. Niciodata nu m-am trezit ca sa mananc in miez de noapte indiferent cat de tare ma ardea refluxul gastric.

Mi s-au marit soldurile, da. Vizibil. Ca stiu eu sa ma imbrac, sa le mai maschez, e partea a doua. Am o singura pereche de blugi de “mama”, in rest am reusit sa incap in hainele din magazinele pe care le frecventam si inainte, cu cateva masuri in plus, evident. Cine spune ca o femeie gravida trebuie sa isi ia adio de la moda, se inseala amarnic. Ti-am pregatit mai jos cateva poze care demonstreaza contrariul.

photo: Nico Grigore / ouftit: H&M / colier: Bon Bijou

Pentru fetele care stiu ca seara burtica devine si mai mare ca in timpul zilei, am un truc:

18ed5219bcbbb769bb0a682715b4a35d

Am pus ceva carnita si pe brate/umeri dar nu cat sa fie deranjant. Cumva, in proportie cu corpul, ramanand totusi fina. Aici nu stiu sa va explic de ce. Poate pentru ca nu am baut sucuri toata sarcina, decat daca am poftit la 2 degete de  suc acidulat. In rest, apa, limonada, ceaiuri si fresh de portocale.

Am retentie (destul de mare) de apa la genunchi, dar fac masaj de doua ori pe saptamana inca de cand am ramas insarcinata tocmai pentru drenajul limfatic si pentru a tine sub control ( cat se poate ) silueta.

Celulita? Da, este. Nu multa dar Mona, cea cu care fac masaj, imi repeta ca scoate la suprafata orice urma de celulita ca dupa nastere sa nu trebuiasca sa muncim dublu, ci sa ne bucuram de slabit si tonifiere. O cred, ce sa fac! 🙂

Parti pozitive

Energia mea a fost la inaltime toata perioada asta, drept care am reusit sa filmez si un videoclip in luna ianuarie care se va lansa…. saptamana viitoare!!!! 😀

M-am simtit inspirata constant in muzica, design, blogging.. Implinirea isi spune cuvantul, cine spunea ca artistii sunt creativi doar in suferinta, nu a cunoscut fericirea 🙂

Paul meu e stralucitor si NU se ingrasa decat foaaaaaarte greu.  – cat mi-am dorit asa ceva…

Tenul este mai curat ca niciodata, excesul de sebum aproape ca nu mai exista 🙂

Bustul este…generos b-) (shhh….)

Eu dorm foarte ok, nu am apelat la celebra perna a gravidei, ba chiar dorm pe o parte si e cat se poate de relaxant.

Imi inchei singura sireturile ( inca! experimentul continua)

Rasfatul atinge cote maxime din partea iubitului, a prietenilor si a familiei, asadar… Enjoy!

IMG_0782

 

 

 

#sore2015

Azi e ultima zi din anul care mi-a marcat viata pentru totdeauna. Pe 31 decembrie 2014 eram in Piata Constitutiei, la -20 de grade, pe scena HaHaHappy New Year si cantam cu tot sufletul pentru marea de oameni ce sarbatorea trecerea dintre ani.

Ca de fiecare data, mi-am pus dorinte, multe si sincere, am numarat impreuna cu iubitul meu de la 10 la 0 si pe artificii si muzica buna am multumit pentru fericirea pe care o traiesc, pe ambele planuri. Aveam 25 de ani si le aveam pe toate.

Azi, la 26 de ani, in ultima zi a anului care mi-a adus tot ceea ce mi-am dorit, vreau doar sa spun multumesc! Multumesc VOUA si multumesc LUI, pentru sufletul care bate  plin de dragoste in mine.

 

Magnet de frigider – videoclipul celor 4 anotimpuri

 

debut cinematografic in De ce eu? – Tudor Giurgiu

De ce eu? – Berlinale

 

Primul concert cu band – Tribute

 

Frumoasa colaborare cu Garnier

 

Prima vitrina a brandului Hard Coeur

 

Umbrela mea de soare

 

Vacanta romantica la Paris

 

Sore feat Lil Eddie – Latin love

 

colaborarea cu Electric Fence – I got my mind on you

 

shooting VIVA

 

prima editie Vorbeste Lumea, PROTV

 

VIVA amfitrion

 

Cand vremea e rea

primele poze cu Erin in burtica

 

prezentand fashion show-ul GLAMOUR

 

concertul de Craciun din Christmas Market

A fost un an magic, nu imi pot dori decat ca in 2016 sa invat sa fiu o mama buna pentru fetita mea, sa nu imi pierd naivitatea si sa am putere sa imi indeplinesc noi vise. Iti multumesc tie pentru ca ma sustii, ma urmaresti, ma asculti, ma citesti si iti promit ca nu voi uita niciodata de unde am plecat si care au fost pasii pe care i-am urmat. Sa avem impreuna un 2016 magnific!

La multi ani!

Scrisoare catre viata

Draga viata, 

Vorbeam, nu demult, cu prietenii despre regretele oamenilor la sfarsit de viata, in urma unui documentar. Concluzia la care am ajuns este ca nimeni, la finalul calatoriei pe pamant, nu regreta ca nu a facut mai multi bani sau ca nu a muncit mai mult. Fiecare fiinta regreta ca nu si-a petrecut mai mult alaturi de persoanele iubite, ca nu a facut mai multe lucruri care ii faceau placere, ca nu a pus sufletul inaintea materialului.

In teorie, toti suntem de acord. Insa in practica, fiecare dintre noi se gandeste cum sa-si fructifice afacerea, cum sa se dezvolte pe plan profesional, cum sa-si cumpere mai multe lucruri, cum sa faca mai multe intr-un timp cat mai comprimat.

Stateam si ma gandeam ca eu imi petrec 90% din timp penduland intre concerte, studio, atelier si interviuri. Cand nu le fac pe acestea, sunt la banca si fac plati sau ma intalnesc cu oameni talentati ca sa gasim portite pentru a lucra impreuna. Si in restul de 10% imi petrec timpul cu oamenii sufletului meu. Atunci cand realizez asta imi spun, ca sa ma imbarbatez, ca daca nu acum, atunci cand? Anul acesta implinesc 26 de ani si cumva, am realizat mai multe decat imi propusesem si totusi, nu mi-am indeplinit inca toate visurile. Weekend-ul trecut am facut 2000 km prin tara si pentru ca am avut timp sa meditez, am ajuns la concluzia ca oricat de mult imi place profesia mea si oricat de norocoasa sunt pentru ca fac exact ceea ce imi place, cele mai importante momente pentru mine sunt cele alaturi de iubit, prieteni si familie.

262587_283737655095411_512421832_n

Ca oameni, vrem ce nu avem si atunci cand avem ce vrem, vrem altceva. Niciodata nu suntem pe deplin multumiti. Acum o saptamana am vorbit cu un coleg de breasla care mi-a zis ca dupa 30 de ani a realizat ca daca reuseste sa faca o anumita suma de bani anual, nu mai accepta niciun contract care i-ar putea aduce mai multi bani peste suma stabilita. Pentru ca stie clar ca din acei bani isi acopera si cheltuielile si vacantele si sucurile sau mancarea. Insa ii ramane timp berechet pentru a sta cu familia si pentru a calatori in lumea larga – aici e un alt subiect pe care il voi aborda curand ( Calatoriile – minunea lumii in care ne-am nascut ).

Consider ca la acest echilibru trebuie sa ajungem cu totii, insa nu la finalul vietii pentru ca nu putem da timpul inapoi.

Asadar, astazi imi pun o dorinta: sa raman cerebrala si sa stiu intotdeauna sa imi impart timpul in mod egal intre cariera si familie, sa nu las niciodata mirajul material sa ma cuprinda, sa imbratisez copacii mai des, sa imi pun dorinte privind stelele, sa miros teiul dupa ploaie si sa ma joc cu toti cateii de pe strada.

Cu recunostinta,

Sori.