Tag Archives: mare

Cum a fost prima vacanta cu Erin

Am simtit nevoia sa va impartasesc prima noastra vacanta cu Erin pentru ca m-am intors acasa extrem de mandra de ea si de mine. De ce? Va spun acum:

In primul rand, nu m-am asteptat la absolut nimic, neavand termen de comparatie, dar ceva mi-a spus ca notiunea de vacanta, asa cum o stiam eu, se aplica doar in calatoriile fara bebe (momentan). Asadar, am plecat spre aeroport cu Erin in brate si un ghiozdan in spate. Mircea urma sa ne ridice din Salonic, cu masina – pentru ca am luat aproape toata casa cu noi in portbagaj. Recunosc, daca Nana, prietena mea, nu era alaturi de mine in aeroport, probabil ca as fi clacat un pic.. Erin m-a luat prin surprindere, in sensul ca era usor somnoroasa si agitatia din aeroport au adus-o in punctul de a face scandal, oriunde, la orice pas. Eu incercam sa imi pastrez calmul, vorba aceea – copilul simte. Evident ca imi sarea inima din piept cu viteza, deja ma gandeam ca a fost o idee proasta, puteam sa avem vacanta si la noi in balcon. Nana mi-a repetat ca pot sa gestionez situatia si cumva, ca prin minune, inainte de a ne imbarca, s-au potolit apele. Acum sunt convinsa ca reactia ei  fost in concordanta cu emotiile mele.. Surpriza cea mai mare a fost ca mi-a adormit in brate inainte de decolare si s-a trezit la aterizare, exact la tanc pentru o portie de iubire cu taticul.

Saptamana noastra de vacanta in Grecia a fost cum nu se putea mai frumoasa. E adevarat, ma trezeam la 6 dimineata si seara la 8 imi picau ochii de somn, mai-mai sa adorm langa ea sau inaintea ei :)), dar cu putina determinare si cu prietenii nostri care ma chemau pe terasa din fata casei la un pahar de vin, am rezistat victorios, in fiecare seara pana la 11-12. Ba mai mult de atat, doua seri din vacanta am reusit sa o adorm pe Erin in carut la o terasa, adica pentru mine asta este deja o aroganta maxima, nu stiu cum sa va spun. Probabil ca mamele stiu la ce ma refer, iar cei fara copii care citesc aceste randuri probabil isi imagineaza ca imi place sa hiperbolizez situatia. Dar nu. Imi vor ramane pentru totdeauna in amintire plimbarile noastre pe nisip, castelele construite si zgomotele de mirare ale lui Erin de fiecare data cand ridicam galetusa din nisip, rasul zglobiu cand se balacea, cum a invatat ea sa spuna “nani” si mie mi-au dat lacrimile…

Nota 10 pentru ideea de a ne aduna mai multi parinti cu copii in aceasta vacanta, au fost atatea momente cand copiii se jucau impreuna si noi prindeam ragaz in care puteam sa constientizam peisajul inconjurator, caci altfel toti eram cu capul mai mult orientat catre nisip :)).

Marele castig al acestei deplasari a fost faptul ca domnisoara E. a inceput sa vorbeasca, sa cante coerent, sa alerge fara sa cada, s-a balacit mai mult decat toti la un loc si a invatat sa faca forme in nisip. Dar cea mai si cea mai tare chestie a vacantei este fara doar si poate legatura dintre noi trei care, pur si simplu, a crescut la cote maxime.

Pe aceasta cale, as vrea sa le multumesc prietenilor care m-au convins sa am curaj si sa merg intr-o vacanta care a implicat zbor cu avionul, pentru ca desi eram tematoare si emotionata, mi-am dat seama ca exista atata putere, forta si resurse de energie in mine cat nici nu stiam. Asadar, pentru toate mamele din lume, ne subestimam cateodata. We rock!

 



 

Sent from my iPhone

Sub umbrela mea de soare

Visez de cateva zile la o vacanta….si visez atat de intens, incat dimineata, atunci cand ma trezeste soarele, pentru cateva clipe sunt convinsa ca ma aflu pe o plaja insorita. 

Avand in vedere ca ultima vacanta serioasa pe care am avut-o a fost acum 4 ani (in restul anilor mi-am luat liber doar 4-5 zile), anul acesta planuiesc o escapada ca la carte, drept care am facut o lista:
CE IAU SUB UMBRELA MEA DE SOARE?

1. Crema cu factor de protectie

Desi am un ten care se bronzeaza usor, uniform si nu ma ard, intotdeauna folosesc o crema SPF din considerente medicale. You should too.

  

2. Ceva de citit

Mi-am luat de la Carturesti 7 carti ultima data si am citit doar una (spre rusinea mea), asa ca in vacanta, sub umbrela, promit sa devorez 2 cel putin. Pe short-list-ul meu se afla Portretul lui Dorian Gray (desi am vazut filmul, trebuie neaparat sa citesc cartea) si Fluturi de Irina Binder. 

3. Multa muzica pe Ipod 

Selah Sue, o compliatie Bossa Nova, Disclosure, Drake, Weeknd si compilatia #maimusic 

4. Outfitul

Am pus ochii pe niste rochii usoare din voal, tip kaftan, pe care le voi arunca peste un costum de baie in doua piese retro.

  
5. Geanta

In loc de geanta de plaja, de cativa ani vara port un cos din rafie, absolut adorabil, ti-l recomand cu drag, il gasesti cam peste tot acum. 

  

Bagajul e facut, am uitat ceva? Spune-mi propunerile tale.

  

Vrei soare? Soare iti dau

securedownload-2

O vacanta frumoasa pentru mine exclude aglomeratia, include fructele si marea.

Imi place sa ma descriu ca fiind o persoana libera, ma pot face fericita lucrurile mici si nu e nevoie de mult ca sa zambesc din toata inima.

Acelasi lucru e valabil si atunci cand vine vorba despre haine. Nu imi trebuie o rochie care sa valoreze cat salariul mediu pe economie ca sa ma declar multumita ca am must have-ul sezonului sau sa pot spune despre mine ca sunt o “fashionista”.

Atat viata, in sine, cat si bucatile ce o compun, trebuie sa fie in primul rand, simple. Nu degeaba se spune ca pentru a fi fericit, trebuie sa fii mai intai fericit tu cu tine si abia apoi vei putea fi fericit cu altcineva sau sa faci fericiti alti oameni. Pentru ca totul vine din interior, din dragostea de sine si de viata, din recunostinta ce o porti sufletului tau.securedownload-3

Am fost zilele trecute la mare cu treaba, insa am gasit cateva momente pentru a ma bucura de o plaja goala, de un apus minunat, de o vreme usor chilly dar atat de placuta. Am ales sa port o tinuta care in total  valoreaza fix 300 ron, de la H&M, pe care as purta-o si la Summer Well (by the way, in August ne vedem acolo?) si pe strazile aglomerate din Bucuresti dar si pe plaja, dupa cum se poate vedea.


 securedownload-4 securedownload

 

Si apropo de trait liber, vrei sa te cunosti pe sine? Iti recomand cu toata sinceritatea sa incerci un curs de actorie, de scenaristica sau regie si chit ca nu vei practica meseria asta pe viitor, te vei imbogati spiritual.

tvacad

La mare..departare de mare.

Daca esti un cititor fidel al blogului, stii deja ca imi place sa redecorez o data pe sezon, cel putin. Daca e pentru prima oara cand ma citesti, trebuie sa iti subliniez faptul ca sunt la curent cu absolut toate trendurile pentru anul in curs, insa sunt fana declarata a trendului mediteranean inca de mica.

Imi plac dungile marinaresti, imi plac stelutele de mare, mirosul de apa sarata, nisipul si soarele arzator.

Acum 2 zile m-am trezit cu o pofta teribila de vacanta, de piele bronzata si buze rosiatice. Mi-am inchipuit ca port o palarie cu boruri late, o rochie lunga pana in pamant din in, espadrile din pluta si ca am deja cativa pistrui pe pometi.

Inarmata cu atata imaginatie, am pornit la drum hotarata sa redecorez micuta terasa a apartamentului meu. Zis si facut: 4 scaune albe pliante, o masuta de lemn plianta, un felinar, cateva pietricele si stelute de mare, flori si ghivece si bineinteles, vopsea. Sunt adepta lucrurilor cu aspect nefinisat, atat in vestimentatie, cat si in mobilier.

Am vopsit piesele de mobilier dupa cum mi-a dictat inima, am impodobit terasa cu luminite si am pregatit cateva cupcakes, care desi nu arata extraordinar, garantez ca sunt extrem de gustoase.

Fug, ma asteapta prietenii mei, astazi o serbam pe Roxana ( cea mai veche prietena a mea, parte din familia mea deja), implineste 24 de ani iar terasa o inauguram azi…surpriza! 🙂