Tag Archives: tata

Bacul si matematica

Vara lui 2008, ora 7.30, curtea liceului Mihai Viteazul din Bucuresti. Durere de burta, de cap, caldura, sete continua, perchezitie la intrare deci dubla durere de cap.. O fata satena, cu parul mediu si o doamna cu parul cret si roscat, stau sub umbra unui copac. Fata bate din picior si isi verifica telefonul cu un tic nervos iar mama zambeste timid, privind agitatia din jur.

Asa s-ar fi vazut cadrul de inceput, de dinaintea primului meu examen de bac. As putea sa fiu o mironosita si sa spun ca a fost simplu si ca nici nu m-am strofocat prea mult. Adevarul e insa altul: m-am chinuit un an intreg sa inteleg matematica, mai mult decat atat, am incercat sa ma mut la uman si chiar in alt liceu, tot la profil uman :))) fara reusita. Am facut meditatii de vedeam profii mai des decat imi vedeam parintii. Mi-am facut zeci de scenarii cu viata mea in cazul in care nu luam bacul din cauza matematicii. Doamne fereste, am avut ani la rand cosmaruri cum ca ma trezesc, sunt in ajunul bacului si eu nu stiu nimic (da, tot la matematica ma refer).

Daaaar, ultima zi, ultima proba si libertatea de dupa? Priceless. Ne-am urcat in masina si am plecat direct la mare.

Ii inteleg pe toti cei care se plang in legatura cu examenul asta insa, lasand la o parte orice gluma sau exagerare, ne datoram noua sa invatam si sa depasim anumite praguri in viata iar bacul este unul dintre ele. 😎

Inainte sa inchei, v-am povestit vreodata cand tata m-a dus in boxa blocului si mi-a aratat 20 de teancuri de carti prafuite? Am intrebat, incurcata, ce-i cu ele. Mi-a raspuns vesel: “sunt pentru tine. Compendii de matematica”. 🙊

Ce am invatat de la ai mei

Inca din copilarie, mi s-a spus ca fiecare om are unicitatea lui, ca nu ne defineste vreun tipar de frumusete si ca nu exista oameni sau copii urati. Ca a judeca un om dupa aparente inseamna a fi superficial si ca, de cele mai multe ori, oamenii care nu ne dau pe spate la prima vedere, ne castiga inimile cu tot ce au in interior.

Pe masura ce am crescut, am constatat ca nu toti au primit aceeasi educatie si m-am lovit si eu de jigniri sau sub-aprecieri. Cand eram mica, auzeam doar ca am dintii mari, ca sunt un iepuras sau un castor, ca inainte de mine s-au nascut dintii (asta e funny :))) ). Acum lucrurile astea mi se par amuzante, amintiri ale copilariei, insa, la momentul respectiv, au lasat urme. M-au marcat oarecum, in sensul ca la 10-12 ani dezvoltasem complexe deja, de nu doream sa mai zambesc cu dintii la vedere… Daca va arat pozele de atunci o sa radeti si voi. Aratam ca o babuta fara dantura, care isi ascunde defectul unindu-si buzele intr-un zambet stramb.

Norocul meu au fost parintii, care au fost tot timpul langa mine si m-au invatat sa apreciez adevarata valoare a oamenilor.

Ei sunt cei care mi-au dat incredere in mine, care m-au invatat sa ma apreciez si sa ma iubesc asa cum sunt si evident ca acum, la maturitate, imi vad zambetul ca pe un mega atuu.

Apoi, cand eram mai mare si deja aveam parul scurt, aproape zilnic primeam intrebarea “Dar de ce nu iti lasi parul sa creasca? Esti atat de feminina cu el lung”. Am auzit intrebarea asta atat de des, incat am ajuns sa cred ca parul scurt inseamna lipsa feminitatii… si nu numai ca l-am lasat sa creasca, dar mi-am pus extensii si l-am vopsit saten. Peste mai multi ani, am realizat ca nu poti sa ii multumesti pe toti si mi-am dat seama ca nici nu ar trebui sa incercam sa fim pe placul tuturor celor din jur. Gratia, feminitatea si senzualitatea sunt in interior sau nu sunt deloc.

Sunt o mare sustinatoare a unicitatii fiecarei femei. Si m-am gandit ca multe dintre voi se vor regasi in ceea ce am scris mai sus, pentru ca fiecare dintre noi duce o lupta interioara cu imaginea perfecta si cu tiparele societatii. Stiti ce? Nemultumirile legate de propria imagine sunt boala majoritatii intr-o lume a minoritatii “perfecte”. Asa ca, fie ca esti timida, delicata, ciufulita, aiurita,  fii mandra de tine si bucura-te de ceea ce esti! Si pentru ca suntem deosebite in felul nostru si UNICE, tin sa va precizez ca Grace by Delaco are un concurs prin care puteti castiga bijuterii Pebs, facute manual. Sunt fine, gratioase si da, UNICAT. Exact ca noi!

Aveti toate detaliile aici: www.delaco-grace.ro

(Foto: Nico Grigore)

Cum a fost prima vacanta cu Erin

Am simtit nevoia sa va impartasesc prima noastra vacanta cu Erin pentru ca m-am intors acasa extrem de mandra de ea si de mine. De ce? Va spun acum:

In primul rand, nu m-am asteptat la absolut nimic, neavand termen de comparatie, dar ceva mi-a spus ca notiunea de vacanta, asa cum o stiam eu, se aplica doar in calatoriile fara bebe (momentan). Asadar, am plecat spre aeroport cu Erin in brate si un ghiozdan in spate. Mircea urma sa ne ridice din Salonic, cu masina – pentru ca am luat aproape toata casa cu noi in portbagaj. Recunosc, daca Nana, prietena mea, nu era alaturi de mine in aeroport, probabil ca as fi clacat un pic.. Erin m-a luat prin surprindere, in sensul ca era usor somnoroasa si agitatia din aeroport au adus-o in punctul de a face scandal, oriunde, la orice pas. Eu incercam sa imi pastrez calmul, vorba aceea – copilul simte. Evident ca imi sarea inima din piept cu viteza, deja ma gandeam ca a fost o idee proasta, puteam sa avem vacanta si la noi in balcon. Nana mi-a repetat ca pot sa gestionez situatia si cumva, ca prin minune, inainte de a ne imbarca, s-au potolit apele. Acum sunt convinsa ca reactia ei  fost in concordanta cu emotiile mele.. Surpriza cea mai mare a fost ca mi-a adormit in brate inainte de decolare si s-a trezit la aterizare, exact la tanc pentru o portie de iubire cu taticul.

Saptamana noastra de vacanta in Grecia a fost cum nu se putea mai frumoasa. E adevarat, ma trezeam la 6 dimineata si seara la 8 imi picau ochii de somn, mai-mai sa adorm langa ea sau inaintea ei :)), dar cu putina determinare si cu prietenii nostri care ma chemau pe terasa din fata casei la un pahar de vin, am rezistat victorios, in fiecare seara pana la 11-12. Ba mai mult de atat, doua seri din vacanta am reusit sa o adorm pe Erin in carut la o terasa, adica pentru mine asta este deja o aroganta maxima, nu stiu cum sa va spun. Probabil ca mamele stiu la ce ma refer, iar cei fara copii care citesc aceste randuri probabil isi imagineaza ca imi place sa hiperbolizez situatia. Dar nu. Imi vor ramane pentru totdeauna in amintire plimbarile noastre pe nisip, castelele construite si zgomotele de mirare ale lui Erin de fiecare data cand ridicam galetusa din nisip, rasul zglobiu cand se balacea, cum a invatat ea sa spuna “nani” si mie mi-au dat lacrimile…

Nota 10 pentru ideea de a ne aduna mai multi parinti cu copii in aceasta vacanta, au fost atatea momente cand copiii se jucau impreuna si noi prindeam ragaz in care puteam sa constientizam peisajul inconjurator, caci altfel toti eram cu capul mai mult orientat catre nisip :)).

Marele castig al acestei deplasari a fost faptul ca domnisoara E. a inceput sa vorbeasca, sa cante coerent, sa alerge fara sa cada, s-a balacit mai mult decat toti la un loc si a invatat sa faca forme in nisip. Dar cea mai si cea mai tare chestie a vacantei este fara doar si poate legatura dintre noi trei care, pur si simplu, a crescut la cote maxime.

Pe aceasta cale, as vrea sa le multumesc prietenilor care m-au convins sa am curaj si sa merg intr-o vacanta care a implicat zbor cu avionul, pentru ca desi eram tematoare si emotionata, mi-am dat seama ca exista atata putere, forta si resurse de energie in mine cat nici nu stiam. Asadar, pentru toate mamele din lume, ne subestimam cateodata. We rock!

 



 

Sent from my iPhone

Craciun cu aroma de copilarie

In fiecare an de Craciun, casa parintilor mei imprumuta din savoarea lui Mos Craciun din Laponia. Mirosul de scortisoara arsa pe aragaz inconjoara incaperea, cuptorul incinge sarmalele, pe prispa din fata casei sunt crengi de brad, din colt in colt globuri si luminite atarnate.


Cateii poarta fulare rosii, colindele se aud in surdina, bradul e impodobit de fiecare data altfel iar sub brad se gasesc pachete impachetate cu etichete pe ele. Numele fiecarui membru din familie, patrupedele incluse.

Mama e imbracata in rosu si negru, negresit si are o geaca agatata in cuier, in cazul in care trebuie sa iasa in curte. Nu orice fel de geaca, ci verde smarald cu un bradut rosu cusut in piept. Tata se imbraca intr-o camasa rosie, isi piaptana barba si toarna vinul de tara in paharele tuturor.

Locul unde luam pranzul este decorat si el, in functie de tematica aleasa (anul acesta s-a vrut a fi retro), cu crengute de brad langa fiecare tacam si  Christmas Card pentru fiecare invitat. Bucatele, multe la numar, stau pe o alta masa si fiecare isi alege..de la oua de prepelita pe pat de mustar, la salata de telina, boeuf, icre, vinete, chiftelute, piftie la ciorba de curcan, sarmale in foi de vita si cozonaci cu multa nuca.


La sfarsitul serii abia ne ridicam de la masa insa toata ziua este delicioasa datorita conversatiilor interminabile de la masa, care negresit se termina cu “amintiri din copilarie”.
Si daca tot vorbim despre copilarie, cadoul primit anul acesta de la mama este, cu siguranta, cel mai frumos cadou primit de Craciun. Cu Erin in burtica si cu vise mari pentru urmatorul an, desfacac timida hartia ce acopera un tablou. Ma emotionez teribil sa descopar primii mei pantofiori si primul meu pulover, intr-un colaj minunat cu fotografii din primul meu an de viata. Cuvintele sunt de prisos… Iti multumesc, mamica draga, pentru pasiune, dragoste, dedicare si afectiune. Asadar, abia astept urmatorul Craciun, sa ii agat lui Erin in camera doua tablouri: al meu si al ei.

Craciunul este despre familie

IMG_5862

Copiii si parintii

 

 

Am fost invatati sa fim diplomati si sa avem bun simt cu oamenii din jurul nostru. “Sa nu ridici vocea cu cei mai in varsta“, imi spunea mama. Si n-am ridicat, nu m-am rastit fata de profesorii mei, fata de parintii prietenilor mei, fata de prietenii ce aveau ani peste mine.

Am fost invatati sa avem mereu o clipa atunci cand cineva ne cere ajutorul sau daca vrea doar sa vorbeasca. “Poate trece printr-o perioada mai proasta, are nevoie doar de un prieten care sa il mai scoata din problemele lui“. Si am ascultat, am ajutat, am uitat de mine pentru ei.

 

Am fost sfatuiti sa nu uitam ca dar din dar se face rai. “Stiu ca esti ocupata, dar daruieste din timpul tau prietenilor tai, anii nu se mai intorc“. Si am daruit, am mers aproape oriunde m-au chemat, am incercat sa ma impart in toate partile, sa fiu alaturi si in momentele frumoase si in cele mai putin bune, sa raspund la telefon sau daca nu, sa sun inapoi.

 

Am fost invatati sa nu ne varsam nervii pe oamenii dragi, “Ce vina au ei, mama? Fiecare are problemele lui“. Si asa am facut, am tinut supararile in mine, nervii ascunsi, incercand sa imi rezolv problemele, nu sa ii incarc si pe altii cu ele.

 

Si totusi, suntem atat de diplomati si de buni, de saritori si ascultatori cu toti cei din jurul nostru, insa ne varsam nervii, nu avem niciodata timp, mereu se intampla ceva mai important tocmai cu parintii. De ce? Pentru ca ne-am obisnuit sa stim ca mereu ne vor ierta si ca parintii sunt mereu.

Mama, tata, sa stiti ca am realizat si eu ca timpul se scurge nu numai pentru prietenii mei dar si pentru voi. Imi cer scuze pentru copilul din mine care uita asta, uneori.
44dfe9aa09771f0eb8a1297d556a7913